Povestea AntiPisicarului
Cu mult înainte de apariția orașelor, a zeilor și a scrisului, oamenii nu au fost singurii care au devenit o specie inteligentă. În aceeași epocă, în savanele Africii, o altă formă de inteligență a prins contur. Pisica.
Ascunse printre ierburi, micile felinele au observat cum oamenii devin vânători tot mai pricepuți. Cum hrana se aduna în jurul lor. Cum apar adăposturi, căldură și siguranță. Pentru pisici, acesta era un tărâm al abundenței. Nu trebuiau decât să se apropie.
La început au încercat ceea ce știau din sălbăticie. Furt. intimidare. atacuri scurte. Uneori reușeau, alteori erau alungate.
Multe au pierit încercând sǎ se apropie de oameni, dar altele au descoperit ceva mai puternic decât colții sau ghearele. Puterea de a manipula omul.
Privirea înmuiată de suferință. Tremurul controlat. Mângâierea aparent întâmplătoare. În scurt timp, omul nu le mai era stăpân, ci slujitor. Iar pisicile au înflorit, purtate de eroismul acelor pionieri. Mileniile au trecut și au ajuns să fie venerate ca zei, să apară pe ziduri, în temple și în mituri.
Așa a fost până-n ultima decada a mileniului doi, când internetul a devenit noul teren de joaca al lumii. Pisicile l-au cucerit cu o viteză uimitoare. În câteva saptamâni au dominat ecranele si-n doar câțiva ani, ne-au cucerit casele, sufletele si au ajuns din nou in poziția de conducători subtili ai oamenilor. Lumea părea destinată să revină la vechii zei. Nu exista cale de întoarcere.
Astfel a fost aprobat si Anti-Pisicarul - obiectul special pentru pentru pisicile care se nasc cu instincte de zei si trebui armonizate pentru menținerea păcii.
Acest instrument nu a fost conceput ca pedeapsă, ci ca regulator al balanței dintre cele două lumi. Folosit corect, păstrează armonia. Folosit greșit, trezește consecințe prevăzute în tratat.
Anti-Pisicarul nu este un obiect obișnuit, ci simbolul unui pact, al unei istorii ascunse și al unei coexistențe fragile. Este amintirea că nici oamenii, nici pisicile nu trebuie să domine. Ci să trăiască în echilibru.
